Revista Ta - Revista pentru sufletul tau

nr. 7

alege:


E greu sa te descurci singur. Mai ales daca vrei sa faci un lucru mai putin obisnuit. E bine sa ai langa tine o echipa care sa te sustina, care sa te ajute si sa te indemne sa mergi mai departe. "Am descoperit ca mai sunt si altii interesati de soarta oamenilor strazii. Impreuna am format o echipa si, la sugestia unui prieten, ne-am organizat si am inceput sa mergem in centrul Madridului, acolo unde se afla multi oameni care se drogheaza. Mergeam seara, dupa ce terminam munca, cu sandvisuri si cu lapte cald. Dupa aceea, in functie de nevoi, am cumparat medicamente, paturi, incaltaminte, imbracaminte si, timp de cateva luni, am incercat sa-i cunoastem si sa-i ajutam. Pe masura ce-i cunosteam, am realizat ca nu este suficient sa le ducem alimente sau paturi, ci trebuie sa facem mai mult. Mai mult decat de orice altceva, oamenii aveau nevoie de afectiune. Sa stie ca exista cineva caruia ii pasa. Atunci, am luat hotararea sa inchiriem un apartament intr-o zona de munte si i-am dus pe cinci dintre ei acolo. Am locuit vreme de opt luni cu ei. In aceasta perioada, au fost si momente frumoase, dar si suficiente momente tensionate. Cel mai mult ne-a bucurat faptul ca au inceput sa aiba o noua perspectiva asupra vietii. Incet-incet, s-au orientat catre locuri de munca, catre apartamente pe care le-au inchiriat dupa ce si-au gasit un loc de munca si, la un moment dat, am constatat ca misiunea noastra pentru ei se incheiase. Puteau de acum sa stea pe picioarele lor." Se intampla adesea sa privim la un lucru si sa ne spunem ca am dori sa il avem si pentru noi. Sa ne uitam cu admiratie la un eveniment si sa tanjim ca acel eveniment sa aiba loc si in orasul nostru sau in viata noastra. Exista oameni care in astfel de situatii dau tot ce pot si ce au in ei mai bun, pentru ca ceea ce viseaza sa se realizeze.	"Dupa cele opt luni, am venit acasa, in vacanta, intr-un concediu. Am mers in Romania, prin Bucuresti, prin Buzau, in zonele centrale, prin gari, cautand oamenii strazii. Am descoperit foarte multi batrani. Acest lucru a trezit in mine gandul ca trebuie facut ceva similar si pentru oamenii de aici, din Romania. M-am intors in Spania cu ideea de a munci si de a strange bani ca sa cumpar o casa. Am vorbit cu prietenii mei de acolo si am hotarat sa facem impreuna acest lucru. Asa se face ca s-a cumparat o casa in comuna Viziru (jud. Braila)." Orice casa isi are povestile ei. Povesti despre oamenii care au cladit-o, despre copiii care au crescut acolo, despre minunile mai mari sau mai mici care s-au petrecut intre peretii ei. Casa din Viziru, "Casa painii", a fost construita in 1969. Aici au crescut cei cinci copii ai familiei Neacsu, printre ei si Sorin Neacsu, cel care a devenit unul dintre cei mai fideli sustinatori ai acestui proiect. Insa, dupa 1989, lucrurile au inceput sa se schimbe. Parintii s-au mutat din casa aceea, trei dintre copii s-au casatorit si au plecat de acolo, si casa a ramas pustie. S-a pus problema vanzarii, dar copiii au venit cu o alta solutie. "'Da-ne-o noua, ca stim noi ce sa facem cu ea', isi aduce aminte stapanul casei ca au zis atunci. 'Avem un plan, noi cu prietenii nostri din Spania. Am vrea sa facem un fel de azil, o casa pentru batrani'. Am discutat cu sotia si am hotarat sa le dam casa. La inceput, nu prea intelegeam eu ce vor ei sa faca, nu eram intru totul de acord, pentru ca priveam problema dintr-un alt unghi. Eu voiam sa aduca batrani bine crescuti, bine educati, dar care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns intr-o situatie in care au nevoie de ajutor. Ei, copiii si prietenii lor, vedeau cu totul altfel problema. Ei doreau sa aduca oameni ai strazii, luati de pe tarabele pietelor sau de la un adapost de noapte,