Exista multe lucruri care ne sunt dragi. Lucruri care fac
parte din viata noastra de cand lumea si fara de care
credem ca nu am mai putea trai. Lucruri care ni s-au
lipit de suflet si care ne umplu viata, dandu-i ceva din
farmecul, lupta si profunzimea lor. E posibil sa fie un vis, un
obicei pe care l-am cultivat, un gand. Poate fi o carte, o
floare de colt pusa la presat, un sport. Poate fi un om pe
care ni l-am ales ca model pe vremea cand eram mici si pe
care speram, in adancul inimii, sa-l ajungem cand vom
creste. Oamenii care lupta, alearga si castiga sunt intotdeauna
oameni pe care ii admiram si cu care am dori sa ne
asemanam. Povestea lui Daniel Corduneanu, campion national
de Ju-Jitsu, este povestea celui care a descoperit ca,
uneori, pretul implinirii depline este chiar renuntarea la acel
lucru despre care credea ca ii va umple intreaga viata.
"Prima data am vazut luptatori de judo la televizor", isi
aduce aminte Daniel. "Apoi, am descoperit ca atat mama
mea, cat si unchiul meu facusera parte din aceeasi categorie.
Am crescut in mijlocul povestilor lor, |
astfel ca, intr-un fel, a fost si normal sa imi doresc sa ajung asemenea lor. Nu pot
sa-mi explic de ce, dar ceea ce faceau ei a gasit rezonanta
in sufletul meu. Cand eram mic, ca sa imi dovedesc calitatile
de viitor luptator, faceam trante cu copiii din cartier. Apoi,
in 1992, am decis sa ma las de joaca si sa ma apuc de lucuri
serioase. Cu alte cuvinte, intr-o zi, tata a mers cu mine sa
ma inscrie la judo, la clubul sportiv Dinamo, pentru a invata
totul 'ca la carte'. La inceput, am fost un pic dezamagit. Era
mai greu decat ma asteptam. Dar, treptat, m-am obisnuit si
am prins o mare dragoste pentru acest sport, dragoste ce a
marcat intrega mea adolescenta. Dupa un timp, mutandu-ma
cu familia intr-o alta zona, am inceput sa merg la o sala din
cartier, unde se practica Ju-Jitsu, un sport inrudit cu judo. Si
daca la judo fusesem un luptator mediu, nerealizand niciodata
o performanta foarte mare, in Ju-Jistu mi-am descoperit
adevarata vocatie si mi-am dat seama ca acesta era sportul
care ma definea."
Cele mai periculoase tehnici de lupta fara arme, pe care
cavalerii medievali japonezi, numiti samurai, le foloseau ca |
