Revista Ta - Revista pentru sufletul tau

nr. 7

alege:

arme "invizibile" in lupta dura de pe campul bataliilor, au devenit cunoscute sub denumirea de Ju-Jitsu, ele supravietuind si astazi ca o colectie extrem de eficienta a procedeelor tehnice folosite pentru autoaparare. Un sport dur, chiar foarte dur, dar care pe Daniel il facea sa-si doreasca sa fie in cea mai buna forma.
    "In 1995, am luat premiul intai la Campionatul pe Bucuresti, pentru ca la sfarsitul anului sa iau locul intai si la Campionatul National. In 1996, din cauza unei luari in greutate am castigat doar locul doi atat pe Bucuresti, cat si pe tara. Dar, pentru ca varsta imi permitea deja, m-am hotarat sa imi incerc fortele si cu cei mai mari, astfel ca, in acelasi an, am inceput sa concurez si la campionatele de tineret, unde, atat pe tara, cat si pe Bucuresti, am luat locul intai. Acest lucru m-a ambitionat foarte mult. Ma simteam bine pe podium, acolo unde eram. Era o stare de bine, de multumire, de satisfactie deplina. Cand esti cel mai bun si ceilalti vin la tine pentru a te felicita, simti ca esti unic. Nimeni nu mai este ca tine. Si visul meu era sa raman cel mai bun cat mai mult timp."
    Se intampla uneori in viata ca lucrurile sa se schimbe total, exact atunci cand ne-am dori cel mai putin. Orice pictor si-ar dori ca expozitia lui sa fie mereu plina, orice navigator isi doreste sa aiba mereu vant din pupa, orice sportiv ar vrea ca bucuria acelor cateva clipe in care se afla pe cea mai inalta pozitie a podiumului sa ii ramana mereu in inima. Dar sunt zile in care nu intra nimeni pe usa unei galerii de arta, marea este rascolita de furtuna, zile in care se intampla accidente banale care te tin departe de ceea ce te face fericit.
   "In 1997, am suferit o accidentare mai grava, care m-a tinut departe de competitii. Am avut o disjunctie claviculara, care nu mi-a mai permis sa lupt. Mi-a fost greu sa inteleg de ce anume s-a intamplat asa. Poate ca a fost o avertizare. Poate ca era timpul sa ma opresc. Insa in 1998 am revenit, am participat la Campionatul National si am ocupat locul intai, in ciuda absentei mele de un an din activitatea competitionala. Atunci mi s-a parut o minune faptul ca am castigat. Era vizibil ca nu eram la fel de bine pregatit ca altadata, ca nu mai aveam aceeasi rezistenta, dar ma intorsesem pe aceeasi culme."
    Atunci cand te afli sus, pe podium, ochii tuturor sunt indreptati spre tine. Unii si-ar dori sa fie in locul tau, altii poate isi aduc aminte ca au fost candva ca tine. Altii isi propun ca intr-o buna zi sa ajunga acolo, sus. Si, cand vezi privirile lor, realizezi ca esti cineva. Cine nu si-ar dori ca macar pentru cinci minute sa simta ca tine, sa fie in locul tau!
   "Colegii de sala si chiar si cei de la alte cluburi aveau o parere buna despre mine", isi aminteste Daniel. "Totusi e posibil ca unii dintre ei sa fi fost invidiosi. Atunci cand ieseam de la sala, lucrurile stateau un pic diferit. Datorita expresiei blande a chipului meu, colegii mei nu prea credeau ca as fi in stare de mare lucru, asa ca ma provocau pentru a dovedi daca sunt intr-adevar atat de tare pe cat se spune. Altii, din dorinta de a ma vedea punand in aplicare schemele invatate la sala

si de a vedea o lupta pe viu, imi sopteau la ureche ce mai spuneau unul si altul despre mine, provocandu-ma in acelasi timp sa imi apar onoarea. Si in plus, mai era si pozitia de cel mai tare, cel mai puternic din clasa, pe care, daca vrei sa o ocupi, trebuie sa lupti destul de mult."
    In viata fiecarui om vine o vreme cand descopera ca ceea ce are nu mai este de ajuns. Nu mai este suficient nici sa castigi, nici sa fii sus, nici sa fii privit cu admiratie de catre cei din jur. Ramane mereu in inima o unda de neimplinire, care nu dispare, orice ai face.
    "Pentru mine, problema victoriei statea tocmai in efemeritatea sentimentului de implinire pe care mi-l dadea. Bucuria pe care o traiam acolo, sus pe podium, nu dura mult. Si dupa ceva vreme, in ciuda succesului, ramanea un gol in inima mea, care se adancea tot mai mult, in loc sa dispara odata cu fiecare titlu primit. Ceva imi spunea ca viata trebuie sa fie mai mult decat atat. Ca trebuie sa existe o cale si mai buna de a te simti fericit si implinit. Un timp, am incercat sa nu bag in seama acest sentiment de neimplinire din adancul inimii mele. Imi spuneam ca fac sport pentru sanatatea mea si, in concluzie, nu are cum sa fie ceva rau, chiar daca uneori, daca ma vedeai, nu lasam impresia unui om foarte sanatos. Vanataile si ochii umflati faceau parte din cartea mea de vizita. Trebuia neaparat sa fie ceva mai mult decat atat."
    Se spune ca lucrurile esentiale le invatam in primii ani ai vietii. Atunci invatam sa mergem, sa vorbim, sa ne jucam, sa ne rugam. Pe unele le tinem minte toata viata. Nimeni nu uita sa mearga. Pe altele insa le uitam. Si tocmai de aceea e nevoie de un drum inapoi, in timp, pentru a le redescoperi. Uneori, e nevoie sa invatam din nou sa avem o incredere deplina in Dumnezeu. O incredere asemenea celei pe care o au copiii. Sa invatam din nou sa avem zambetul lor in privire si bucuria pe care o au ei atunci cand se joaca.
    Cand era copil, Daniel mergea la biserica cu mama lui. Treptat insa, a descoperit artele martiale si a lasat de o parte ce era "copilaresc". Voia sa fie un adevarat barbat. Cand a crescut si nu a mai stiut ce sa faca cu golul din inima lui, s-a hotarat sa mai incerce inca o data sa faca vreo cativa pasi pe drumul "copilaresc" spre Dumnezeu. Acel Dumnezeu drept, de care isi mai aducea aminte atunci cand il mustra constiinta pentru vreun lucru mai putin corect. In vremea adolescentei, mama lui a incheiat o intelegere cu el. La fiecare carte citita, ii oferea o suma de bani. Printre cartile pe care le-a citit, s-a intamplat sa fie si unele spirituale. Treptat, a inceput astfel sa Il redescopere pe acel Dumnezeu al copilariei lui, un Dumnezeu pe care voia sa-L cunoasca din ce in ce mai bine.
    Atunci cand iubesti, va exista intotdeauna ceva la care va trebui sa renunti: un obicei, un cuvant, lucruri care nu ii plac celuilalt si care nu fac altceva decat sa te departeze de cel drag, lucruri care deodata parca