Revista Ta - Revista pentru sufletul tau

nr. 7

alege:


Lucrurile care ne fac viata frumoasa, care ne definesc, sunt tocmai acele lucruri simple, firesti, care uneori ni se pare ca fac parte din noi, asa cum aparatul face parte din viata unui fotograf, cum ochelarii si costumul de fas tin de schior, cum vioara e parte a portretului lui Paganini sau pianul, al lui Chopin. Nu ne-am putea inchipui nici un astfel de om fara lucrurile care il definesc atat de bine, care parca fac parte din el. Nu am putea sa ni-l creionam in minte pe Paganini fara o vioara in mana sau pe Alberto Tomba fara sa-l punem pe schiuri. Uneori insa vioara dispare. Sau pot disparea degetele care se misca atat de usor pe corzile viorii, sau picioarele care stiu sa se potriveasca atat de exact pe partie, sau privirea care iti permite sa surprinzi atat de multe instantanee, sau vocea cu care canti si exprimi atat de bine ceea ce simti. Ce se intampla in astfel de momente? Incetezi sa mai existi, sa mai fii tu? Lupti pentru a te regasi, pentru a te recompune? Renunti? Te cauti in alta parte? Viata Claudianei Calin este viata unui drum gasit si regasit sub indrumarea Celui care ne-a dat fiecaruia dintre noi un lucru care sa ne defineasca, in acordurile unui oratoriu. "Am crescut intr-o familie unde ni s-a insuflat dragostea de muzica. Tatal meu, muzician, voia sa-si vada numele dus mai departe prin cei doi copii ai sai. Asa se face ca a indreptat pasii mei si ai fratelui meu spre o scoala de muzica. El ne spunea tot timpul ca, daca vrem sa fim cu adevarat cineva, trebuie sa fim numarul 1. Lucrurile si-ar fi urmat cursul lor firesc, daca in oras sau macar in judet, ar fi existat la vremea aceea un liceu de muzica. Dar a trebuit sa vina revolutia din 1989 pentru ca un astfel de liceu sa se infiinteze si in Constanta. Imi aduc si astazi aminte cum, in clasa a X-a, a venit in timpul cursurilor o profesoara de canto, doamna Aida Abagie, si mi-a trecut prin minte ca asta este ceea ce as putea face. De ce tocmai canto? Pentru ca, in imaginatia mea, mi se parea cel mai simplu. Nu necesita un efort deosebit asa cum ar fi fost cel necesar pentru pian sau pentru orice alt instrument. Tot studiind insa, mi-am dat seama ca as putea face ceva in aceasta directie. Dar a	fost nevoie de mult studiu pentru a ajunge la aceasta concluzie. Doamna profesoara, ca orice bun dascal care-si iubeste elevii din toata inima, a muncit mult cu mine pentru ca a crezut mult in mine. Am lucrat impreuna fiecare expresie, fiecare nota si a pus in mine dorinta de a persevera pentru a ajunge cea mai buna. Asa cum isi dorea tatal meu! Probabil ca unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat de la ea a fost sa pun tot sufletul si toata inima in ceea ce fac." Sunt momente in viata fiecaruia dintre noi in care simtim ca drumul ne este deschis si nimeni nu l-ar putea bloca. Momente in care toata lumea e a noastra si nimeni nu ne-ar putea-o lua din maini. Si totusi, uneori, drumul se blocheaza. Ce ai putea face intr-un astfel de moment? Ai putea sari peste obstacol, l-ai putea ocoli sau ai putea ramane la marginea drumului cu speranta ca cineva il va ridica pentru tine. "In perioada liceului, am simtit putin gustul succesului. Am sustinut recitaluri, am participat la concursuri unde am castigat premii. Deja concursul de admitere reprezenta o formalitate. Mergeam la sigur si eram ferm convinsa ca nimic nu imi poate sta in cale. Insa chiar in acea perioada, mi s-a intamplat sa ma imbolnavesc destul de rau. Nu numai ca nu puteam canta, dar nici nu mai puteam vorbi. Mi-a fost teama ca nu voi mai putea sustine examenul de admitere. De obicei, in astfel de situatii, apelezi la cei mai buni prieteni pentru ajutor si sustinere. La fel am facut si eu. As putea spune ca L-am pus pe Dumnezeu la proba. M-am rugat si am spus: Doamne, daca Tu m-ai chemat aici, inseamna ca Tu ai in plan ceva cu mine in directia aceasta. Mi-am dat seama ca totusi nu eram in stare sa cant. Eram foarte racita si aveam febra foarte mare. Cum m-as fi putut duce la examen in conditiile acestea? Si totusi m-am dus. Inainte de a intra in scena, I-am spus: Doamne, e randul Tau!. Si El Si-a facut partea cum nu se poate mai bine. Din momentul in care am inceput sa cant, nu am mai avut absolut nimic. Totul a mers ca pe roate si am primit nota maxima. Practic, as putea spune ca a fost o minune. Un peste pe care il muti din apa bazinului in cea a marii se va simti stingher un timp. Nu isi va mai gasi locul in imensitatea marii, dupa ce se invtase sa umble de la un